Biserica Metanoia își dorește să fie o comunitate pasionată de gloria lui Dumnezeu și de transformarea oamenilor.
Scopul nostru este să fim un cadru în care oamenii să beneficieze de o întâlnire autentică și personală cu Dumnezeu.
Această întâlnire va produce transformarea valorilor, prin puterea Evangheliei, transformare ce se va reflecta în modul în care luăm decizii personale, în calitatea relațiilor noastre și în modul în care contribuim concret la extinderea Împărăției lui Dumnezeu în Brăila, România și în lume.
Biserica Creștină Baptistă Metanoia Brăila (BMB) face parte din Uniunea Baptistă din România (autorizație nr. 2841 din 07.02.2019) și este asociată strategic cu GCC EU — Marea Trimitere Europa.
Căutăm Fața lui Dumnezeu cu smerenie și încredere prin rugăciune, convinși că numai El poate realiza chemarea pe care ne-a făcut-o.
Proclamăm cu îndrăzneală Evanghelia prin predicarea Scripturii în context și în puterea Duhului Sfânt, expozitiv și cristocentric.
Ne unim vocea și viața cu închinători din toate națiunile pentru a înălța Numele lui Isus, în duh și în adevăr.
Ne investim viețile în a ne ajuta reciproc să îl urmăm pe Isus, dezvoltând lideri-slujitori implicați activ în comunitate.
Răspândim lumina gloriei lui Cristos în societate prin mărturisirea curajoasă a Evangheliei, prin cuvânt și prin fapte.
Plantăm biserici centrate în Dumnezeu, prin efort comun cu partenerii noștri strategici, pentru formarea de ucenici din toate națiunile.
Închinare, părtășie și oameni — o mică fereastră spre ce înseamnă, de fapt, Metanoia duminică de duminică.
Am pus pe larg toate convingerile noastre doctrinare pe o pagină dedicată — de la cine este Dumnezeu, până la misiunea bisericii.